Preot Daniel Avram. Despre prietenia cu Dumnezeu, nu cu lumea pacatului.....!

Sursa:Youtube

Parintele Daniel Avram . Plata pacatelor parintilor.

Sursa:Youtube

Tinerii ortodocsi din lume, la Catedrala MANTUIRII NEAMULUI -BUCURESTI Septembrie 2026

Sursa:Youtube& TRINITAS TV

„Un mic regulament pentru cei care au intrat şi cei care vor să intre în Oastea Domnului…

Prima formă a unor îndrumări pe care, mai târziu, Părintele Iosif le-a prescurtat şi precizat mai bine în cartea «Ce este Oastea Domnului?»... Dar duhul lor a rămas acelaşi. Iată-le: În «Lumina Satelor» nr. 45, din 31 oct. 1926, se scrie: „Un mic regulament pentru cei care au intrat şi cei care vor să intre în Oastea Domnului… Ţinem să spunem îndată că Oastea Domnului nu este o înşirare de reguli şi regulamente lungi despre tot ce trebuie să facă şi să nu facă cei care au intrat şi cei care vor să intre în Oaste. În deosebire de acestea, noi punem tot apăsul pe adâncirea vieţii duhovniceşti, pe adâncirea în Evanghelie, pe întărirea şi creşterea neîncetată în harul lui Dumnezeu, pe dospirea vieţii cu aluatul Evangheliei, pe o arătură mai adâncă în pământul inimii noastre. Fără de acestea, toate regulamentele şi poruncile «sunt sarcini grele de purtat» (Luca 11, 46); sunt numai «spălarea pe dinafară a blidelor» (Luca 11, 39); sunt «litera care omoară» pentru că lipseşte din ea «Duhul care face viu» şi dă omului dar şi putere să iasă din păcate (II Cor. 8, 10). Cea mai slabă predică este aceea care întruna tot spune: «Fă ceea şi fă ceea şi nu face ceea şi ceea»… Cei mai mulţi oameni cunosc răul, dar n-au putere să facă binele. De această putere avem lipsă. Vom da şi noi anumite reguli şi regulamente, dar ne vom strădui ca acestea să fie însoţite şi de Duhul care să le dea putere… În cartea despre Oastea Domnului, ce se află sub tipar, scrie despre aceste lucruri, dar le redăm şi aici mai pe scurt ca cerinţe şi reguli ce se cer de la toţi cei care au intrat şi de la cei care vor să intre în Oastea Domnului. 1. Cel dintâi paragraf, cea dintâi cerinţă pentru un ostaş din Oastea Domnului o vom spune în legătură cu o asemănare: Când cineva este recrutat şi pleacă la armată, el o rupe dintr-o dată cu traiul pe care l-a avut înainte. Îndată ce intră în armată, el începe o altfel de viaţă, un altfel de trai. Începe un fel nou de a trăi, o nouă viaţă. Aceasta este cea dintâi cerinţă şi pentru cei din Oastea Domnului. Când intri în Oastea Domnului trebuie să te naşti din nou, să o rupi dintr-o dată cu felul vechi de trai pe care l-ai avut, trebuie să începi o viaţă nouă, schimbată… Să o rupi dintr-o dată cu duhul acestei lumi şi cu păcatele ei. Văzut-aţi feciorii când se duc la armată cum îşi iau rămas bun şi se despart de fetele din sat? Aşa şi cei care intră în Oastea Domnului trebuie să se despartă pe totdeauna de cele şapte fete ale diavolului: trufia, desfrânarea, pizma, lăcomia (între care e şi beţia), mânia, zgârcenia, lenea… O intrare în Oastea Domnului fără naşterea din nou, fără schimbarea vieţii n-ajunge nimic. Naşterea din nou este schimbarea cea mare, ce l-a ajuns pe Saul pe drumul Damascului şi din Saul l-a făcut Pavel; din prigonitor, apostol. Aceasta este schimbarea cea mare ce trebuie să dea şi celor care intră în Oastea Domnului altă inimă şi altă simţire, alţi ochi şi altă vedere, altă gură şi alte vorbe, alte picioare şi alte umblări. Aceasta este schimbarea cea mare pe care o cerea Mântuitorul lui Nicodim, spunându-i că trebuie «să se nască din nou» (Ioan 3, 4), să înceapă o viaţă nouă. Însă această schimbare a vieţii, această renaştere sufletească, o poţi face numai cu dar de sus, cu darul şi puterea Duhului Sfânt. Când cineva se hotărăşte să intre în Oastea Domnului, el face numai începutul. Peste acest început trebuie să se pogoare darul şi puterea Duhului Sfânt, iar acest dar se pogoară numai dacă omul stăruie în hotărârea luată şi îngenunchează cu ea mereu la picioarele Crucii, pentru a fi sigilată şi întărită cu Sângele Mântuitorului. Aceasta este cea dintâi cerinţă a celor care intră în Oastea Domnului. E cea mai grea, dar şi cea mai ducătoare la izbânzi, pentru cei care trec cu bine printr-însa. 2. A doua cerinţă pentru cei din Oastea Domnului o scoatem din asemănarea de mai sus. Când a intrat cineva în armata ţării, lucrul ce i se cere mai întâi este: ascultare şi supunere necondiţionată. Acelaşi lucru se cere şi pentru cei intraţi în Oastea Domnului: ascultarea şi supunerea întru toate faţă de Dumnezeu. Cel intrat în armată nu mai este stăpân peste voile şi umblările lui. El stă întru toate sub ascultarea şi ordinele mai-marilor săi. Aşa şi cel intrat în Oastea Domnului, din clipa când a intrat în Oaste, nu-şi mai porunceşte el peste voile şi umblările lui, ci Domnul… Nu puteţi sluji la doi domni: şi lui Dumnezeu şi lui Mamona – a zis Mântuitorul… (Luca 16, 13). Cel care intră în Oastea Domnului trebuie să slujească numai Domnului – altfel, intrarea lui în Oaste n-ajunge nimic. Nimeni, slujind ca ostaş, nu se încurcă cu lucruri lumeşti, dacă vrea să placă Celui ce l-a scris la Oaste (II Tim. 2, 4). Să luăm pildă de ascultare de la Mântuitorul. Întreaga viaţă a Mântuitorului a fost o viaţă de ascultare faţă de Tatăl Său, de o ascultare până la moarte de cruce… (cf. Fil. 2, 8). Peste această ascultare se pogoară darul şi harul Duhului Sfânt. Când trăieşti o astfel de ascultare, de supunere şi de încredere în Domnul, viaţa ta ajunge sub darul şi cârmuirea Duhului Sfânt. 3. A treia cerinţă a celor care intră în Oastea Domnului o scoatem tot din asemănarea de mai sus. Cel care intră în armată se apucă îndată de meşteşugul armatei. Începe mai întâi să înveţe diferitele mişcări mai mici şi mai uşoare. Învaţă apoi să cunoască diferitele arme cu tainele şi puterea lor. În fiecare zi face deprindere, exerciţiu. Pe urmă, după ce a învăţat mişcările şi armele, învaţă tainele apărării şi atacurilor faţă de vrăjmaşi. Aceste lucruri se cer – în înţeles sufletesc – şi de la cei care intră în Oastea Domnului. Îndată ce intră cineva în Oastea Domnului, trebuie să se apuce de meşteşugul de a se face un bun ostaş al lui Hristos. Va începe întâi cu lucruri mai uşoare, ca să poată apoi «creşte zi de zi în darul lui Dumnezeu». Va face în fiecare zi «exerciţiul» rugăciunii. Va cerceta Biserica, folosind Sfintele Taine pe care le administrează. Va citi zilnic Biblia… fiecare ostaş să-şi aibă Biblia sa ca pe o armă puternică. Şi nu numai să o aibă, ci să înveţe tainele ei, citind-o regulat şi cu credinţă. …Va folosi tot ceea ce îi poate fi de ajutor şi întărire sufletească în lupta ce are să o ducă pentru mântuirea lui şi pentru a altora (cărţi, foi religioase etc). Mai sunt şi alte cerinţe… pe care le vom aminti mai pe larg în cartea «Ce este Oastea Domnului», ce va apare în curând. Vom mai aminti aici, numai pe scurt, că un ostaş al Domnului trebuie să fie activ. Să fie în neîncetată luptă contra atacurilor vrăjmaşului-diavol. Să lupte neîncetat pentru lăţirea Împărăţiei lui Dumnezeu, să lupte şi pentru atragerea altora în fronturile mântuirii sufleteşti. «…Dacă cei ce trăiesc o viaţă ostăşească – zice Sf. Ioan Gură de Aur – se duc îndată unde-i cheamă trâmbiţa războiului, cu atât mai mult trebuie să ne pregătim şi noi, care suntem ostaşi ai lui Hristos, de a face front în faţa păcatului». Omilia V, Evrei După ce ai intrat în Oastea Domnului trebuie să-ţi dai seama că ai declarat război diavolului şi eşti în război cu patimile şi poftele acestei lumi. «Ca un ostaş viteaz, trebuie să fii întruna înarmat, treaz, înţelept, hotărât, curajos, veşnic aşteptând pe vrăjmaşul. De câte ori te cheamă trâmbiţa privegherii, iute te pregăteşte de luptă şi te aruncă cu tot curajul împotriva răului, rupe şirul vrăjmaşului, taie puternic faţa diavolului şi pune mâna pe prada de la el, câştigând biruinţa…» – precum spune acel mare sfânt părinte, Ioan Gură de Aur. Un ostaş al Domnului trebuie să fie apoi un aluat dospitor. După ce şi-a «dospit» viaţa lui cu «aluatul cel nou» al Evangheliei, trebuie să dospească şi viaţa altora. Să facă acest lucru întâi cu predica vieţii sale. Aşa să trăiască un ostaş al Domnului încât, văzând şi alţii faptele şi purtările sale cele bune, să ia îndemn a intra şi ei în Oastea Domnului… În numărul viitor vom arăta ceea ce nu-i iertat să facă un ostaş al Domnului“. În «Lumina Satelor» nr. 46, din 7 nov. 1926 – scria mai departe, sub acelaşi titlu, următoarele: „…În numărul trecut am spus ce trebuie să facă un bun ostaş al lui Hristos. În numărul acesta vom aminti câte ceva şi din cele ce trebuie să nu facă un ostaş al lui Hristos. Ţin şi aici să spun îndată că Oastea Domnului nu e numai o luptă contra beţiilor şi sudalmelor, ci e o luptă contra tuturor patimilor rele, pentru că fiecare patimă rea este un fel de beţie. Oare mânia nu este şi ea tot un fel de beţie? Şi oare lăcomia, zgârcenia, pizma, nu sunt şi ele tot un fel de beţie? Un bun ostaş al lui Hristos trebuie să se ferească de toate cele 7 păcate grele, de moarte, care sunt: trufia, desfrânarea, pizma, lăcomia – între care sunt şi beţia, hoţia, iubirea de arginţi – mânia, zgârcenia şi lenea. Lupta noastră s-a îndreptat de la început, mai ales, contra beţiilor şi înjurăturilor fiindcă, mai ales, aceste două patimi fac stricăciunile cele mai mari în poporul nostru şi pentru că, cu aceste două patimi, câştigă Satana cele mai multe suflete. Cu privire la băuturile alcoolice, regulile Oastei sunt următoarele: Un bun ostaş al Domnului face cel mai bine dacă se rupe dintr-o dată şi cu totul de orice fel de băuturi alcoolice. Omul poate trăi şi fără băutură îmbătătoare (ba încă trăieşte mai mult şi mai bine… Încă nimeni n-a murit nicăieri din cauză că n-a băut – dar din beţie câţi mor zilnic!…) …Oastea Domnului opreşte de la orice fel de băuturi alcoolice, mai ales, pe cei care au fost pătimaşi beţivi, pentru că în aceştia băutura a stricat cu totul orice hotar de oprire, de stăpânire. Pentru beţiv, cel dintâi pahar deschide îndată uşa larg spre beţie… Pentru aceştia nu este o altă cale de scăpare decât ruperea totală cu orice fel de băutură, pe vecii vecilor. …Opreşte apoi de la orice fel de băuturi alcoolice pe toţi cei necăsătoriţi… pentru că aceştia trebuie să stăruiască şi mai mult în virtutea înfrânării poftelor. Iar băuturile alcoolice sunt cel mai mare duşman al acestei virtuţi. «Nu beţi vin întru carele este desfrânare» – spune Apostolul Pavel (Efes. 5, 18). …Un bun ostaş al Domnului nici nu va intra prin crâşme… pentru că acolo sunt ispitele cele mai mari şi căderile cele mai pierzătoare… Acestea ar fi, pe scurt, regulile cu băutura. Spun adevărul că de trei ani de zile m-am tot frământat cu dezlegarea lor – şi tremur şi acum să nu fi greşit cumva cu precizarea lor. Ca un munte de fier apasă asupra conştiinţei mele întrebarea: oare nu cumva am lăsat pe undeva o uşiţă deschisă pentru ispita Satanei? Băgaţi de seama că ceea ce pare că am lăsat poate fi o uşă deschisă pentru Satana… poate fi mărul din grădina Edenului. Satana-i viclean mare! Dacă are o uşiţă deschisă, apoi cu zi cu noapte umblă şi se vicleneşte cum ar putea-o lărgi ca să intre prin ea… Decât astfel să vă înşele şi pe voi Satana, decât să aveţi veşnic deschisă o uşă, eu zic: mai bine să închideţi uşa de tot. Lepădaţi-vă de orice fel de băutură îmbătătoare… Nici un pahar, nici o picătură… Închei, spunând încă o dată: un ostaş al Domnului se leapădă de orice fel de băuturi alcoolice. În numărul viitor vom scrie mai departe despre celelalte oprelişti pe care le pune Oastea Domnului“. În «Lumina Satelor» nr. 48, din 14 nov. 1926, scrie: „Dăm în continuare opreliştile pe care Oastea Domnului le pune pentru cei care vor să fie ostaşii lui Hristos. Un ostaş al Domnului nu se duce la petreceri, jocuri şi baluri, pentru că, aşa cum se fac acestea în ziua de azi… sunt cu totul atrase în slujba diavolului… Şi sunt destule alte societăţi (în afara Oastei) ce se întrec în a face jocuri şi baluri pe seama membrilor lor… Societatea noastră nu se ocupă cu aşa ceva. Petrecerile noastre sunt [pentru] a ne întâlni mereu în Domnul… Noi ne petrecem citind şi vestind Sfintele Scripturi, cântând cântări duhovniceşti, rugându-ne Domnului şi bucurându-ne în El, după cuvântul Sf. Apostol Pavel care zice: «…nu beţi vin întru care este desfrânare, ci vă umpleţi de Duhul Sfânt, vorbind între voi în psalmi, în lăudări şi în cântări duhovniceşti» (Efes. 5. 18-19). Un ostaş al Domnului va merge numai la acel fel de petreceri unde lipseşte băutura şi jocul… Sau cel mult va sta acolo până ţine partea cea bună… până ţine partea în care diavolul încă nu s-a amestecat. …Peste tot, un ostaş al Domnului se va păzi de orice clacă, şezătoare şi strânsură în care stăpâneşte «duhul acestei lumi»… căci «oricine vrea să fie prieten cu lumea (cu duhul ei cel păcătos) se face vrăjmaş cu Dumnezeu» (Iacov 4, 4). Peste tot, în privinţa întrebării: unde poate merge un ostaş al Domnului, recomand următoarea regulă: De câte ori un ostaş este nedumerit asupra acestei întrebări, să se întrebe: «Oare merge şi Domnul Iisus cu mine? Oare poate să meargă Domnul cu mine în crâşmă? Ba! Atunci nu merg nici eu! Oare stă Domnul Iisus cu mine acolo unde se vorbesc urâciuni şi murdării? Ba! Atunci nu stau nici eu!» Un ostaş al Domnului poate merge numai acolo unde poate merge şi Domnul cu el. Şi va sta numai acolo unde poate sta şi Domnul Hristos… …Un ostaş al Domnului nu înjură şi nu foloseşte nici un fel de cuvânt de sudalmă. Despre acest păcat scriem mai pe larg în altă parte… Aici voi spune doar atât că înjurătura este poate cel mai fioros şi mai grozav păcat. Despre acest păcat zice Evanghelia că «toate păcatele se vor ierta fiilor oamenilor şi hulele, oricâte le vor grăi, dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veci, ci va fi vinovat Judeţului veşnic» (Marcu 3, 28). Despre Satana se ştie că este un răsculat şi un hulitor împotriva lui Dumnezeu şi el umblă să atragă în acest păcat şi pe oameni. Suduitorul este un trecut în tabăra Satanei. Suduitorul este şi el ca Satana: un hulitor pe faţă împotriva lui Dumnezeu. Văzut-aţi pe suduitorul de cele sfinte cum, în decursul fioroaselor lui înjurături, îşi ridică pumnii şi privirile spre cer ca şi cum ar ameninţa pe cineva de acolo? El este ca şi Satana, un vrăjmaş pe faţă şi un răsculat împotriva lui Dumnezeu. Cei care suduie nu numai că în Oastea Domnului n-au ce căuta – ci ei ar trebui scoşi şi din rândurile celorlalţi creştini. Un ostaş al Domnului nu fumează. De ce? Întâi pentru că fumatul este un lucru urât şi urâcios… Gândească-se fiecare fumător şi se întrebe: Oare ar putea el să stea în faţa Mântuitorului cu ţigara în gură? Oare rămâne, oare petrece, oare călătoreşte, împreună cu noi, Domnul când noi întruna pufăim şi scuipăm? Fumatul trebuie lăsat apoi pentru că el devine o patimă, o plăcere care întrece plăcerea duhovnicească, punând stăpânire pe toată fiinţa omului şi robind-o de dimineaţa până seara… Lucrul acesta e nebun şi necurat. Fumatul trebuie lăsat şi pentru că noi suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu de fiecare ban ce-l cheltuim. Noi nu suntem stăpânii, ci suntem numai administratorii averilor şi banilor noştri. Ce vom răspunde oare în faţa Domnului Dumnezeu despre banii ce i-am cheltuit pe tabac?… …Câţi «creştini» sunt care nu se îndură să facă milostenie, se lipsesc de Biblie, de o gazetă bună, de cărţi cu hrană sufletească – dar pentru tabac dau mii de lei pe an. Nu este oare acesta un lucru nebun şi necurat?“ Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I

Cuvânt către tinerii care vor sa se căsătorească. Autor anonim.

Căsătoria este o alegere… A plonja împreună cu Hristos în propriul sine este un dar de Sus. Prin el se sparge gheața cea de suprafață a eu-lui de zi cu zi pentru a ne descoperi adâncul din noi, inima noastră profundă, inteligibilă în lumina lui Hristos Cel sălășluit în ea începând cu propriul nostru botez. O astfel de inimă, descoperită sieși încă din tinerețe prin dorul după Hristos, va putea naște, mai devreme sau mai târziu, întrebarea : „ce fac, mă căsătoresc sau mă călugăresc ?”. Cu alte cuvinte: „cum o apuc spre Domnul, pe ce drum ?”. Frământarea îi este redutabilă celui preocupat lăuntric de propria mântuire, de grija relației sale cu Dumnezeu pe care Îl resimte din toată ființa Prezent și Viu, pentru că alegerea se cere limpede : o singură cale asumată în perspectiva veșniciei. Se poate spune că a nu te căsători, nici călugări este și aceasta cumva o cale, dar personal nu îmi pare să aibă consistența celor două în care Dumnezeu binevoiește în chipul unei binecuvântări deosebite. În orice caz ți se cere deci maturitatea unei alegeri determinante pentru întreaga ta existență, pentru veșnicia ta.  Este limpede că într-un astfel de context nimeni nu poate hotărî pentru tine. Nimeni nu te poate degreva de această covârșitoare responsabilitate. Ca de altfel în orice alt moment fundamental din viața ta, nimeni nu poate purta pentru tine încărcătura clipei, nimeni nu te poate înlocui în trăirea ta, ești doar tu și Dumnezeu. Nici măcar duhovnicul nu-ți poate lua locul, dar ajutorul lui este esențial în măsura în care îndrumându-te și spovedindu-te ajungi să te clarifici interior spre buna decizie, și aceasta întru acel tip de căutare imposibil de circumscris competențelor omenești, inspirată de Duhul care cunoaște ca nimeni altul lăuntrul omului. A te încredința în mâinile lui Dumnezeu prin îndrumare de părinte îți cere asceza de a te lepăda de tine și de a te lăsa purtat de dragostea lui Dumnezeu către ceea ce poate mintea ta nici nu bănuiește … aceasta întrucât Dumnezeu nu poate lucra decât minunat, adică dincolo de așteptările tale. Suntem pregătiți pentru căsătorie?  „Cine dorește să se mântuiască”, spun părinții, „cu întrebarea să călătorească”. Experiența duhovnicească a celor mai în vârstă este o bogăție din care avem a ne împărtăși spre propriul nostru bine. Știm de altfel cu câtă ardoare încercăm să înțelegem în perioada tinereții ce drum să apucăm. Întrebările în noi sunt ardente, simțim că este vorba de însăși viața noastră. Pornind de la această stare, să ne așteptăm ca realitățile descoperite și răspunsurile primite să ne surprindă profund, premisă pentru antrenarea noastră într-o devenire la nivel existențial.  Personal cred că cine a înțeles șansa căsătoriei ca mediu în care ne putem frânge egoismul personal prin ascultarea de celălalt, prin disponibilitatea pentru celălalt pentru că îl iubim, până la a suferi „smerirea” pe care ne-o aplică voluntar sau nu, poate începe să îndrăznească să ia în considerație această cale în viața lui. Este îmi pare ceea ce sugerează răspunsul primit de tânărul din întâmplarea următoare, petrecută nu de mult în România : Un tânăr se înfățișează în fața episcopului cerând cuvânt de îndrumare în privința alegerii pe care să o facă în viață. „Ce să fac, să mă călugăresc sau să mă căsătoresc ?” Privindu-l cu luare aminte, episcopul îl întreabă : „Crezi că poți să faci ascultare ?”. „Da”, răspunde tânărul. „Ei”, îi atunci căsătorește-te”, răspunse episcopul. Ineditul situației ține de faptul că ne-am fi așteptat la răspunsul : „ei, atunci fă-te călugăr”, în obișnuința noastră de a plasa automat „ascultarea” în sarcina monahismului … se știe doar că monahul apucă pe calea lepădării voii proprii care este prin excelență cale a ascultării. Să înțelegem că și în căsătorie se cere „ascultare” ? Cuvântul ascultare nu trebuie perceput însă juridic, ci mai curând ca disponibilitate lăuntrică de a bucura pe celălalt oferindu-te lui cu tot ceea ce ești. Dacă în monahism, cum spunea cineva din Sfântul Munte, „ascultarea este cea mai grea, pentru ca face să sângereze inima”, nici în căsătorie nu se operează mai puțin pe „cord deschis” : celălalt este un eu-însumi de care depind și întru care și prin care mă împlinesc și pe care îl resimt cu sensibilitatea propriei mele inimi până la măsura ne-voinței, cu alte cuvinte până la măsura călcării propriei voiri pentru ca dragostea întru Hristos să ne copleșească pe amândoi și să răstignească egoismul care se insinuează perfid în viața noastră. Omul se împlinește și se desăvârșește ca persoană relațional. Hristos ne învață că nu poate cineva să spună că Îl iubește pe Dumnezeu dacă nu iubește pe aproapele său. Prin căsătorie avem în consecință un mediu privilegiat în care putem experimenta, prin iubirea de soț sau de copii, însăși iubirea de Dumnezeu. Iar a iubi nu te plasează niciodată pe o poziție de putere omenească, ci de vulnerabilitate, de dependență întru Hristos de celălalt, în fața căruia nu poți acoperi propriile tale goliciuni și insuficiențe. Cu cât ai vrea sa fii mai deplin în iubirea ta față de celălalt, nu-ți poți ignora sărăcia, chiar și atunci când harul primit o acoperă cu delicatețe. Personal cred că apofatismul se trăiește în relația între soți printr-o iubire care nu se poate epuiza la nivel de discurs, care te solicită către o plinătate în care realizezi propriile neputințe, prin discrepanța între felul cum te poți dărui și deplinătatea pe care ai dori-o să fie din partea ta în acest gest. În fapt, e o constatare cât se poate de pragmatică faptul că ai nevoie imperioasă de har de la Dumnezeu pentru a fi în comuniune cât mai deplină cu celălalt. Când iubești cu sete profundă de celălalt, este ca o revărsare peste tine, ca umplere care debordează solicitându-te din toți porii ființei tale, o sete cu dor de desăvârșire.   Ascultarea întru Hristos ține de o vocație universal umană. Ascultarea este vocația oricui îi urmează Celui care s-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce, adică Hristos cel ascultător față de Tatăl ceresc. Știm că prin neascultare a intrat dintru început păcatul în lume. Ascultarea este atunci răspunsul care ne învie. Monahul își leapădă voia proprie în fața părintelui său ca ascultare directă de Hristos, Cel ce este El Însuși modelul omului ascultător de „Tatăl nostru”. Soții nu descoperă însă, la rândul lor, pe calea iubirii ca dăruire către celălalt, și deci reciprocă ascultare, și împreună către Dumnezeu, taina „micii Biserici” care este familia? Ar fi chiar de mirare ca binecuvântarea însoțirii bărbatului cu femeia prin căsătorie, la care Mântuitorul a făcut de altfel prima sa minune în Cana Galileii, prin ascultare către maica Sa, să nu aibă în miezul ei vocația ascultării … În ceea ce privește pe tânărul din relatarea noastră, suntem în fața unui gest curajos. Dorește să-și încredințeze viața lui Hristos și cere cuvânt de părinte, fiind dispus să asculte. Câți am fost sau suntem în stare să ne punem la picioarele lui Hristos și să-i cerem tot așa să Îl urmăm necondiționat, din iubire? Ascultarea vine din iubire. Iubirea se naște și se aprofundează prin ascultare. Monahismul și căsătoria sunt fiecare, vocațional, experiență vie a acestor realități, ele „se completează și se echilibrează”, după cum afirmă episcopul Kallistos Ware, „cam în felul în care se completează și se echilibrează în teologie calea catafatică cu calea apofatică. Ambele sunt Taine ale iubirii. Dar ceea ce soțul și soția realizează unul prin celălalt, călugărul se străduiește să dobândească direct. […] Pentru noi toți, căsătoriți sau monahi, iubirea este, cu harul dumnezeiesc, atât ceva ce avem deja și izbucnește spontan în inimile noastre, cât și ceea ce trebuie să învățăm și pentru care trebuie să luptăm și să suferim mereu”.  Iubirea face ascultarea de celălalt posibilă și acolo unde inima se rănește de neputințele omenești. Când iubești accepți și rănirile care vin din partea celuilalt și astfel o fărâmă din neputința și din răul lumii se stinge prin iubirea ta. Într-un cuplu iubirea biruiește neputințele, și infinit mai mult, înmulțește iubirea întrucât cheamă darul de a veni viață pe lume, aceasta într-o dinamică care depășește chimia ori biologia propriilor noastre trupuri, cheamă la existență o nouă ființă care te va iubi dintru început, necondiționat. Ce taină că iubirea aduce viață în lume ! Și ce pervertire diabolică că acest fapt al unirii între bărbat și femeie este desfigurat de unii prin unirea trupească cu persoane pe care nu le iubesc, contrazicând astfel tocmai taina prin care Dumnezeu a rânduit ca din și prin iubire să vină omul în lume !  Iubirea unui cuplu în care Dumnezeu binevoiește se face lumii mărturie despre El. Câtă nevoie are lumea de azi să vadă familii cu viață curată, strălucind de prezența tainică a harului care să mărturisească el însuși despre frumusețea și taina care se întâmplă în aceste familii prin prezența lui Hristos ! Este limpede că monahul este chip nobil al dăruirii integrale lui Hristos, este însă omul căsătorit chemat la mai puțin ? Dacă monahismul este mărturia suprafirescului depășirii limitărilor firii rănite de păcat ca anticipare încă din trup ale celor ce vor să fie, chip îngeresc de viețuire încă de aici, nu este căsătoria oare la rândul ei mărturia firescului a ceea ce Dumnezeu a așezat încă de la începutul lumii, unirea bărbatului cu femeia în taina care face ca cei doi, deveniți un trup, să se străduiască a fi întru împărăția lui Dumnezeu ?  Pentru o lume înstrăinată de căutarea sfințeniei, descoperirea căsătoriei ne apare astăzi ca o urgență. Oamenii au nevoie de exemple de sfințenie, de strălucire a curăției vieții de cuplu și de familie în mijlocul lor, au nevoie să descopere  bucuria de a fi cu Dumnezeu din interiorul vieții societății în care trăiesc, de mărturia că acest mod de viață este posibil, este de actualitate. Deviațiilor și anormalităților cu aspirație de firesc le putem astfel răspunde, prin propria-i radiere și strălucire, cu bucuria unei vieți curate de cuplu care trăiește întru Dumnezeu. Oare nu acest fel de contaminare pozitivă, prin cupluri cu viață căutătoare de har, ar putea dospi frământătura întreagă a lumii în care trăim, prin naștere de copii care din pruncie să fie luminați cu o înțelegere compatibilă cu cele ce țin de veșnicie? Copiii sunt exercițiul viu prin care uităm de noi înșine din preocupare pentru celălalt, prin ei devenim noi înșine, mai deplin, oameni. Cine se pregătește deci pentru căsătorie nu o poate disocia de darul venirii copiilor pe lume, care este împlinitor. Personal cred că ascultarea reciprocă a soților unul de celălalt, și a lor împreună de Hristos prezent prin viața Bisericii, are puterea să sfințească lumea tocmai prin mărturia frumuseții împlinitoare a unei astfel de vieți.  Cu cine ne căsătorim? Trei întrebări fundamentale solicită răspunsul nostru înainte de a face pasul căsătoriei. Prima este: „Îl (o) iubesc ?”. A doua este :  „Mă iubește ?”. A treia este: „Prin felul cum suntem noi, ca structură, ca preocupări, mergem în aceeași direcție ?”.  Primele două sunt afirmare a ceea ce constituie de altfel miezul cererii de binecuvântare pe care o adresăm lui Dumnezeu cerând săvârșirea tainei Cununiei. Cei doi au a-și împărtăși reciproc iubirea lor. Nu Dumnezeu alege pentru mine viitorul soț sau soție, nici măcar părintele duhovnic, ci eu însumi. În alegerea mea sunt în fața propriei conștiințe deoarece mă pregătesc de un gest care va aduce în proximitatea mea pentru toată viața pe cel prin care Dumnezeu îmi va da mântuire, pe cel care va fi în intimitatea mea în toate ale mele, prin care voi trăi, gândi sau simți – cel cu care voi fi împreună un trup. „Sărutul” lui Brâncuși are această vocație a mărturiei întregirii trupului prin unirea între el și ea într-o îmbrățișare fuzională în care cei doi fac corp comun. Reciproca îmbrățișare suprinde cel mai bine gestul iubirii : fiecare își „umple” brațele cu celălalt, îl cuprinde pe celălalt în sine însuși pe cât este cu putință, într-un gest continuu însetat de „mai adevărat” care nu este posibil decât prin trăirea mai deplină a harului dumnezeiesc. A iubi înseamnă a accepta însă și să suferi pentru celălalt, a accepta să fii fragil, a accepta să fii dependent de voința celuilalt prin a nu te pune la adăpost în fața impactului pe care cel iubit îl poate avea asupra ta, această putere dându-i-se tocmai prin gestul tău de a-I încredința lui Hristos viața ta prin căsătorie. A iubi înseamnă a ierta și a stărui în a primi iertarea celuilalt până când orice resimțire de cruce din intimitatea cuplului devine prilej de înviere. A iubi înseamnă a fi gata să te schimbi în întâmpinarea realității celuilalt, înseamnă să știi să lași de la tine crezând sincer că interpelarea celuilalt sau împrejurările concrete ale vieții sunt tot atâtea prilejuri oferite de Dumnezeu spre propria-ți îndreptare pe drumul cel lung al împlinirii tale în Hristos. Cu cât iubești mai mult, cu atât resimți grija pentru cel iubit, și chiar frica de a nu pierde bogăția de viață pe care o trăiești. Această frică, asumată duhovnicește, te conduce către nevoia ardentă de rugăciune adresată lui Hristos Cel care iubește și suferă cel mai mult pentru toți. Devii astfel un rugător permanent pentru soțul sau soția ta, pentru copiii tăi,  stăruind astfel în lucrarea de încredințare a ta, a familiei tale, neîncetat, viu, lui Dumnezeu, Singurul care te poate ocroti în fața agresiunilor și pătimirilor specifice acestei vieți.   Al treilea răspuns privește tocmai această dimensiune de țintă a drumului celor doi : fără echivoc, ea trebuie să fie Hristos. Să nu uităm că drama celui care dorește căsătorie cu cineva de altă religie se manifestă cel mai adesea în imposibilitatea de a-i putea împărtăși celuilalt intimitatea ta în Hristos, trăirea ta, năzuințele tale intime, profunzimile tale lăuntrice înnobilate de prezența harului, întrucât cel cu care vrei să te unești se raportează din exterior la ele odată ce nu-L primește pe Hristos ca Mântuitor în viața sa.  Ce ne aduce concret slujba cununiei? Recunoașterea societății civile pentru demersul de unire prin căsătorie se petrece la primărie. În Biserică primim nimic mai puțin decât har de Sus sub forma binecuvântării lui Dumnezeu pe un drum care duce la „scrierea numelor noastre în ceruri”. Logodna este binecuvântarea noastră prin punerea inelelor ca semn vizibil al alianței („alliance” înseamnă în franceză și alianță, dar și verighetă) între un „el” și o „ea” după modelul biblic al alianței dintre Dumnezeu și om începută prin prooroci și desăvârșită prin venirea Fiului lui Dumnezeu Întrupat. Cununia înseamnă taină de încununare a celor doi, unul prin celălalt : „se încununează robul lui Dumnezeu … cu roaba lui Dumnezeu …”, „se încununează roaba lui Dumnezeu … cu robul lui Dumnezeu …”. Cu alte cuvinte, soțul se face prin binecuvântarea lui Dumnezeu și în numele Sfintei Treimi prilej de mântuire și de slavă dumnezeiască pentru soție, care devine astfel cununa sa cerească, iar soția pentru soț deopotrivă. Din această înțelegere decurge și modul de făptuire care se cere celor cununați, cu alte cuvinte preocuparea continuă de a-și înnobila trăirea de zi cu zi prin căutarea harului lui Dumnezeu ca dăruire către celălalt. Cununia nu este doar un moment, ci o stare de primire de har care se prelungește asupra vieții întregi. Săvârșirea slujbei cununiei nu face decât ca lucrurile să înceapă să se construiască ca familie pe fundația solidă a acelei spălări lăuntrice, esențială în gestul de pregătire pentru nuntă, care este spovedania viitorilor soți. Prin cununie are loc primirea harului unirii celor doi prin puterea sfințitoare a lui Hristos. Este căsătoria cumva „o desfătare cu acte în regulă din partea lui Dumnezeu” pentru că cei doi pot face acum ceea ce înainte era categorisit ca păcat? Unirea trupească a celor doi nu are nici un sens fără iubire alimentată și sfințită de Sus. Ceea ce le aduce cununia față de înainte este taina Prezenței care strălucește, fie și prin firescul unirii biologice, suprafirescul prezenței harului, duhovnicescul. Care este deci cel mai mare dar cu care participă soțul sau soția în căsătorie dacă nu chiar darul dumnezeiesc revărsat de Sus pentru iubirea lor ?  Încă de la momentul în care gustă din „paharul mântuirii” la nuntă, cei doi au de înțeles că nunta este viață de împărtășire din prezența dumnezeiască. În biserica primară, paharul gustat era chiar sfântul potir cu Sfintele Taine, Hristos unind pe cei doi prin participarea la jertfa liturgică, prin împărtășirea euharistică. Iar dacă Hristos ne unește, la El să cerem sprijin în momentele de încercare ale vieții de familie. El pune încă dintru început, numai să nu ne lenevim în a o activa în noi, energia Sa dumnezeiască prin care, precum Petru odinioară, vom putea păși peste valurile și învolburările, am spune inevitabile, ale acestei vieți. Gest posibil numai dacă ținta vieții noastre este Hristos. Lui îi cer soțul și soția, ținându-se împreună mână de mână întru Taina Cununiei: poruncește-ne, Doamne, să venim la Tine!

Despre avort.

" Glas se aude din Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi numai vrea să se mângâie de copii săi, pentru că numai sunt." (Ieremia 31,15). Aşa îşi pângeau femeile evreice moartea copiilor, omorâţi din porunca împăratului Irod. Dar cum văd femeile de azi pierderea copiilor săi nenăscuţi? Groaznic este faptul, că femeia contemporană, în mod legal săvârşeşte păcatul uciderii, copilului său prin avort. Avortul este uciderea pruncilor în pântece, ceea ce se mai numeşte şi prunc-ucidere. După 18 zile de la conceperea copilului, încep a fi simţite bătăile inimiii embrionului, îşi începe activitatea sistemul sanguin. La şapte săptămâni la făt se fixează impulsurile creierului, se formează organele interne şi cele externe: ochii, nasul, buzele, limba. Deja la 12 săptămâni, când se încearcă a i se curma vaţa, fiinţa îşi exprimă dorinţa de a trăi: întoarce capul, strânge pumnii, mimează, găseşte guriţa şi suge dejeţelul. În faţa agresivităţii, după Jerome Lejeune, profesor francez de genetică, embrionul reacţionează prin reflexe care măresc ritmul cardiac ceea ce indică emoţia intensă. "Nu ştiu dacă embrionul îşi dă seama - zice Lejeune - dar este evident, că el suferă". Mărturii Biblice din Vechiul Testament; Proorocii Vechiului Testament inspiraţi de Duhul Sfânt, în scrierile sale mărturisesc faptul că Viaţa şi sufletul în Om, sunt aşezate de Dumnezeu încă din momentul zămislirii. Iar cuvântul zămislire, are sensul de creare a unei vieţi noi, Psalmistul David în Psalmul 50,6 ne vorbeşte despre zămislirea unei vieţi noi. Iar faptul că există un Creator care este şi dătător de viaţă, Prorocul Moise în Catrea Facerii in capitolul 1, 26-27 “ Şi a zis Dumnezeu să facem pe om după Chipul şi asemănarea noastră, … “ “Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după Chipul Lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. “ Psalmii mărturisesc că viaţa din pântecele mamei este dăruită de către Dumnezeu ,“ Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu mai alcătuit în pântecele maicii mele. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte . Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca in cele mai de jos ale pământului. “ Psalmul 138, 14-15. Susţinătorii avortului, sunt de concepţia, întrucât embrionul este în pântecele mamei, face parte din trupul ei, de aceea mama ar avea dreptul de a hotărâ, dacă este gata sau nu, de a deveni mamă . Conform învăţăturii Bisericii Ortodoxe , omul are suflet nemuritor din momentul zămislirii. Aceeaşi părere o împărtăşesc şi numeroşi învăţaţi laici. Un document în acest sens, este semnat de către V.A. Golicenkov, şi D.V. Popov profesori al catedrei de embriologie din cadrul Universităţii Lomonosov or. Moskova: “ Din punctul de vedere al geneticii, viaţa umană începe din momentul contopirii celulelor seminal, care formează un nucleu, care conţine un material genetic irepetabil. Iar în perioada intrauterină, dezvoltarea unei noi fiinţe umane nu poate fi clasificat ca un organ sau parte a organelor mamei. Deci este de înţeles faptul că avortul în orice stadiu a sarcinei – Întreruperea premeditată a vieţii umane, ca individ biologic.” Adică, chiar şi prima celulă a fătului uman – zigotul – este o personalitate unicat, în care se află toată informaţia omului. În cartea Iov avem, mărturii biblice cu privire la Creator şi făptura omenească, prin aceste versete dreptul Iov, aduce căinţă lui Dumnezeu care este creatorul omului şi a întregului cosmos. “ Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit … , Aduţi aminte că mai focut din pământ şi că mă vei întoarce în ţărână. Nu mai turnat oare ca pe lapte şi nu mai închegat ca pe caş? Ma-I îmbrăcat în piele şi în carne, mai ţesut din oase şi din vine. Apoi mi-ai dat viaţă, şi bunăvoinţa Ta de grijă au ţinut vie suflarea mea.” Iov 10,8-12. Având în vedere temeiurile Scripturistice, Sfinţii Părinţi, de la Sinoadele Ecumenice, locale sau ei înşişi au stabilit Canoane (reguli) de condamnare a avorturilor. Astfel Canonul 2 a Sfântului Vasile cel Mare; “ Aceea care omoară fătul prin meşteşugire, se supune pedepsei uciderii … , Canonul 91 Al Sinodului al VI- lea Ecumenic; “ Pe cele ce dau doctoriii lepădătoare de făt şi pe cele care primesc otrăvuri pierzătoare de prunci, le supunem pedepsei ucigaşului.” Canonul 21 al Sinodului de la Ancira; “ Pe femeile care sunt desfrânate şi-şi omoară fătul … . Deci toate aceste canoane împotriva avortului, au temei Scripturistic, care reiese din Porunca a şasea “ Să nu ucizi.” (Ieşire 20,15). BIBLIOGRAFIE: 1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti 1992. 2. CANOANELE BISERICII ORTODOXE, Bucureşti 1992. 3. Preot Simeon Adrian, CĂLĂUZA CANONICĂ, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria – 2006. 4. Carte foarte folositoare de suflet, Editura Bizantină, Bucureşti – 2005. 5. Protoiereu Ioan Lisnic, POVĂŢUIRI DE ÎNVĂŢĂTURĂ ORTODOXĂ, Editura Labirint, Chişinău – 2001. 6. Иерей Павел Калинин, Калинина Ю.Г., ПРАВОСЛАВНЫЙ СБОРНИК О ЧАРОДИИ, Издательский отдел Армавирского Православно-социального института, 2006.

Mitropolitul Visarion Puiu Șef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria.

La 27 februarie se împlinesc 133 ani de la nașterea mitropolitului Visarion Puiu. Ierarh de seamă, care prin credinţa şi patriotismul său, precum şi prin realizările sale deosebite, şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii.
A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935), Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940) şi Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942 – 1943).
După eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutul Herţa, în posesiunea administraţiei româneşti intră şi teritoriul dintre Nistru şi Bug, numit Transnistria. În august 1941, în teritoriile eliberate de sub stăpânirea sovietică au fost restabili te organele administraţiei publice româneşti.1/
Administraţia Transnistriei era pusă sub conducerea şi supravegherea directă a Comandantului de Căpetenie al Armatei, care exercita măsurile şi dispoziţiile sale prin guvernatorul civil.
Guvernator al Transnistriei a fost numit profesorul de drept Gheorghe Alexianu, în timp ce Basarabia şi Bubcovina de Nord erau guvernate de generalii C. Voiculescu şi C. Colotescu.2/
Dacă în Basarabia, sub regimul sovietic, într-o perioadă de un an, 1940 – 1941, au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoţi omorâţi sau deportaţi, în Transnistria situaţia religioasă era şi mai gravă, după un sfert de veac de prigoană şi propogandă ateistă, era numai un singur preot şi acela la Odesa.3/
Se păstra de către regimul comunist o singură biserică ce funcţiona la Odesa pentru a le arăta străinilor o dovadă de libertate religioasă în Uniunea Sovietică. Celelalte biserici din teritoriul dintre Nistru şi Bug fuseseră dărâmate sau transformate în cluburi şi magazine. Preoţii localnici au fost ucişi sau deportaţi.
La 15 august 1941, pentru a reface viaţa creştină din Transnistria se înfiinţează o Misiune Ortodoxă. Conducător al acestei Misiuni a fost numit arhimandritul Iuliu Scriban, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar vicar, arhimandritul Antim Nica.
Primii preoţi misionari veneau din eparhiile vecine, ale Basarabiei şi Bucovinei. Lor li s-au alăturat şi cei veniţi din alte eparhii, precum şi preoţii militari conduşi de episcopul armatei Partenie Ciopron.
După împărţirea administrativ-teritorială a Transnistriei în cele 13 judeţe înfiinţate, Misiunea Ortodoxă a întărit câte un protopop spre a conduce organizarea bisericească. Pentru bisericile reparate şi casele de rugăciuni construite erau aduse din ţară obiectele necesare de cult. La tipografia Mitropoliei Basarabiei au fost tipărite în 1941, 5000 exemplare cărţi de rugăciune cu text paralel românesc şi rusesc.
La începutul anului 1942, Misiunea Ortodoxă dispunea de 285 clerici. Se cereau preoţi adecvaţi acestei misiuni, cu spirit de sacrificiu şi zel apostolic, iar, pe de altă parte, se simţea lipsă de preoţi cunoscători ai limbii ruse.
Se desfăşura o muncă de cahetizare din partea preoţilor, se organizau lecţii de cateheză şi conferinţe religioase. Munca misionară se desfăşura în biserici, şcoli şi în căminele culturale. Până la sfârşitul anului 1942, din îndemnul conducerii Misiunii, se înfiinţaseră 84 de cămine culturale care dispuneau de biblioteci. Se înfiinţează pentru localnici un Seminar Teologic la Dubăsari. Începe a se dezvolta monahizmul transnistrean, apare primul număr al revistei „Transnistria creştină”. După plecarea arhimandritului Iuliu Scriban de la Misiune, era nevoie de un conducă- tor, care să ridice şi mai mult prestigiul Misiunii şi să contribuie la îmbunătăţirea unor lucrări.
Prin decizia ministrului Cultelor de la 23 noiembrie 1942, mitropolitul Visarion Puiu era ataşat pe lângă Comandamentul de căpetenie al Armatei cu misiunea organizării bisericilor şi îndemnării spirituale a populaţiei de peste Nistru.

Mitropolitul Visarion Puiu intâmpinat în gara Odesa ,6 decembrie 1942

După instalarea mitropolitului Visarion în funcţia de conducător al Misiunii, s-au întreprins mai multe măsuri de reorganizare. S-a ales Consiliul eparhial şi conducăto- rii secţiilor administrative, culturale şi economice. Întreaga provincie alcătuită din 13 judeţe a fost împărţită în trei eparhii: Odesa, Poltava şi Tulcin.
A fost adusă în starea de locuinţă, aflată în ruină, vechea reşedinţă mitropolitană din Odesa.
Cu ajutorul personalului selectat în conducerea Misiunii, au fost organizate servicii le cancelariei, s-a creat un buget pentru funcţionari şi s-a luat la evidenţă cheltuielile.
S-a înfiinţat un cămin cu cantină pentru funcţionari şi pentru găzduirea clerului venit în deplasare. S-a întocmit un plan de activitate misionară a clerului şi lista de cărţi, necesare pentru a fi editate. La 10 ianuarie 1943 a fost reînfiinţat Seminarul Teologic de la Odesa şi Şcoala de cântăreţi. Iar pentru a se dobândi cât mai curând un număr din preoţi necesari, pentru diaconii şi cântăreţii localnici, a fost înfiinţat un curs seminarial mai redus.4/ „După cursurile de 7 luni au fost hirotoniţi 28 de preoţi localnici, cu participarea a doi episcopi de la Nicolaev.”5/
Pentru a aduce la îndeplinire obiectivele înaintate de Misiune, de organizare bisericească a provinciei şi îndrumarea spirituală a populaţiei, mitropolitul Visarion avea să menţioneze într-un raport adresat Conducătorului Statului, că are nevoie de executanţi destoinici şi mijloacele materiale necesare, „deocamdată sunt în neplăcută situaţie de a arăta că amândouă ne lipsesc astăzi în mare măsură, elementele actuale din cler fiind slabe, iar pentru tipărirea cărţilor ce ar suplini mult asemenea lipsă nu avem hârtia necesară”.

După câteva luni aflate la Odesa, mitropolitul Visarion avea să scrie despre locuitorii acestui oraş: „Populaţia din Odesa, foarte sărăcită şi tristă, abătută sufleteşte şi cu înfăţişarea îngrozită, s-ar putea împărţi în trei straturi: bătrânii rămaşi de înaintea revoluţiei din 1917, asistând la Sf. Slujbe cu lacrimi şi suspine; copii cu o sete explicabilă de a învăţa în şcoală româneşte, iar la biserică a vedea noutatea slujitorilor arhiereşti în năvăliri în adevăr mişcătoare, între care, al treilea strat e al figurilor „de apaşi” şi precum îmi spun preoţii – de părinţi cuceriţi de ideile propagandei bolşevice, care stau retraşi şi nelăsând copiii a merge la biserică ... Din punct de vedere a ordinii publice până în prezent populaţia trăind în toată libertatea pe care Guvernământul civil şi cel militar le-o sprijină prin binefaceri şi înlesniri de lucru de toată lauda”.6/
Pentru combaterea ideilor ateist-comuniste, din partea Misiunii se desfăşura o activitate prin două acţiuni: „destăvilirea bolşevizmului şi de reînviere a creştinizmului”. Se editau broşuri de învăţătură creştină şi de propagandă antibolşevi că. Se organizau conferinţe religioase pentru tineretul universitar, muncitorii din fabrici şi ceilalţi localnici explicându-le cuvântul Evangheliei şi a Puterii Divine.7/ Unul dintre cele mai importante momente a fost „blestemarea publică a bolşevizmului”. La 14 martie 1943, în Duminica Ortodoxiei. După Sf. Liturghie săvârşită în catedrala mitropolitană din Odesa, mitropolitul Visarion, împreună cu episcopii Efrem al Chişinăului şi Policarp al Izmailului, însoţiţi de un impresionant număr de credincioşi au pornit în procesiune religioasă până în „Piaţa 16 octombrie de lângă gară” pentru a săvârşi slujba Duminicii Ortodoxiei.
La această manifestare religioasă au participat autorităţile locale, consilierii diplomatici străini şi o imensă mulţime de popor.8/ Începe slujba.
Departe se aude ecoul megafoanelor: „Celor ce tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu şi susţin că lumea aceasta a luat fiinţă singură de la sine şi toate în ea se fac fără pronia lui Dumnezeu, după întâmplare – Anatema ... Tuturor celor ce au persecutat şi vor persecuta credinţa creştină, clerul şi pe credincioşii săi prin porunci, schingiuiri şi moarte de martiri – Anatema ...”.
Aceste anateme rostite de mitropolitul Visarion şi cântate de cor, îi infiora pe ascultători. S-au rostit cereri pentru cei „care pentru credinţă ortodoxă şi pentru patrie şi neam au suferit şi au fost ucişi în războaie”, pentru cei „care s-au săvârşit în adevărată credinţă şi cu blagocestie şi cu nădejdea Învierii, Veşnică pomenire!”9
Altă manifestare publică împotriva ideilor ateist-comuniste a fost săvârşită la 22 aprilie, când s-a sfinţit şi s-a redeschis biserica Universităţii din Odesa. Despre aceste manifestaţii mitropolitul Visarion avea să scrie într-un raport, la 28 aprilie 1943: „Biserica din cuprinsul Universităţii, restaurată din îndemnul meu, cu multă bunăvoinţă a Rectorului Dr. P. Ceasovnicov, sprijinită material de Guvernământ şi de însuşi profesori şi o parte din studenţime, aceasta fiind a doua manifestaţie publică antibolşevică făcută de astădată prin cea mai înaltă instituţie culturală din Odesa, cu deosebit răsunet în populaţia acestui oraş”.10/


Serviciul Divin săvârşit de mitropolitul Visarion Puiu pe câmpul de luptă

Se simţea o lipsă acută de preoţi. De aceea, Şeful Misiunii nu înceta a face demersuri către Sf. Sinod, Ministerul Cultelor, Guvernatorul Civil şi Conducătorul Statului pentru completarea localităţilor cu preoţi.
Arată, că sub conducerea Misiunii sunt 461 preoţi, iar „în întreaga provincie sunt 1292 comune cu 2468 sate, ceea ce înseamnă că avem numai un sfert din numărul preoţi- lor pe care populaţia îi cere atât de stăruitor şi care ar alcătui cele mai bune eleme nte de învăţătură sufletească a populaţiei locale”.11/
În scrisorile adresate Mareşalului Ion Antonescu, în iunie 1943, mitropolitul Visari- on scria: „Rugându-vă din nou să binevoiţi a decreta mobilizarea preoţilor din Moldova şi Basarabia dintre care să se aleagă apoi elementele destoinice a veni şi a lucra misionarizm în Transnistria”.
Într-un alt demers se menţiona: „Vă supunem propunerea să aprobaţi mobilizarea, pe vreme de un an a 330 preoţi, 165 pot fi din eparhiile Moldovei, deci cunoscători numai a limbii române, iar restul 165 preoţi din eparhiile Basarabiei care să cunoască şi limba slavonă”.12/
Sub conducerea mitropolitului Visarion, Misiunea Bisericească din Transnistria şi-a extins activitatea şi asupra operelor de binefacere contribuind la ajutorarea azilelor de copii, de bătrâni şi de orbi, şi a cantinelor pentru săraci. Se acorda sprijin consolidării ajutorului pe care parohiile îl dădeau gratuit imensei mulţimi de săraci. Cu prilejul Sf. Sărbători a Naşterii Domnului şi a Învierii, mitropolitul Visarion îl ruga pe Mareşalul Ion Antonescu, ca din partea autorităţilor să se acorde amnistie pentru unii deţinuţi. A mijlocit cu un ajutor material în bani şi alimente pentru cele „51 familii cu 108 suflete, îngrămădite de bolşevici în 3 blocuri lângă mitropolie, aflate în cea mai cumplită sărăcie”.13/
Pentru bunul mers al dezvoltării Bisericii din Transnistria, din iniţiativa Şefului Misiunii s-au înfiinţat câteva ateliere în care se lucrau obiecte necesare cultului religios: iconiţe, cruciuliţe ş.a. În tipografia Misiunii s-au tipărit nenumărate cărţi cu caracter religios, cărţi de rugăciune, calendare care au fost împărţite gratuit populaţiei din Transnistria.14/
În spaţiul dintre Nistru şi Bug situaţia monahizmului era următoarea: mănăstirea Sf. Panteleimon de lângă Odesa; mănăstirea Sf. Adormiri de la Bolşoi Fontan; mănăstirea Sf. Treime din Balta. În judeţul Râbniţa existau: schitul Lipeţcoe, ai cărei slujitori duceau o luptă împotriva inochentizmului; mănăstirea Berşad, din iniţiativa stareţului acestei mănăstiri, ieromonahul Varlaam Chiriţă, se edita foaia religioasă „Duminica” şi schitul Păsăţele. În judeţul Dubăsari se înfiinţase mănăstirea Sf. Antonie, existau încă două mănăstiri de maici la Odesa; Sf. Arhanghel Mihail şi Sf. Maria Magdalena.12/
În ultimele luni ale anului 1943, în oraşul Odesa activau 28 biserici, Misiunea avea sub îndrumarea sa „617 preoţi din cei 2000 necesari pentru Transnistria”.15/
Într-o cuvântare rostită la Odesa, în octombrie 1943, în faţa unor refugiaţi de pe Don şi din Kuban, mitropolitul Visarion arăta scopul urmărit de Misiunea pe care o condu- cea: „Nu ştiu cum vor fi împrejurările următoare, adică vom rămâne noi românii, pe aici sau va reveni stăpânirea rusească şi nici nu ne-am călăuzit de această idee. Gândul nostru a fost purtat spre ţelul urmărit de Misiune, să restabilim stările bisericeşti şi să redeschidem un drum mai bun pentru viitor credinţei şi bisericii ortodoxe de aici”.16/
În raportul adresat Mareşalului Ion Antonescu, la 7 decembrie 1943, mitropolitul Visarion ruga ca mandatul său în Transnistria să fie socotit împlinit şi să-i aprobe întoarcerea în ţară, urmând să plece în străinătate pentru căutarea sănătăţii, iar conducerea Misiunii să fie încredinţată unui alt ierarh. Arătând neajunsurile cu care s-a confruntat conducerea Misiunii în activitatea sa, menţiona că este departe cu gândul unei părăsiri voite a postului ce i s-a încredinţat, dar este nevoit s-o facă. Răspunsul l-a primit la 15 decembrie 1943, de la Secretarul general al preşidenţiei Consiliului de Miniştri în care se scria: „D. Mareşal a aprobat întoarcerea Dvs. în ţară ... de la 14 decembrie a. c. prea cuviosul Arhimandrit dr. Antim Nica se ataşează pe lângă Comandamentul de căpetenie al armatei în calitatea de Şef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria în locul Prea Sf. Voastre, demisionat”.17/
Respectul deosebit pe care îl câştigase în scurt timp de la credincioşii din Odesa, l-a făcut pe monahul Filaret Buliga, membru al Misiunii, să-i scrie mitropolitului ce se afla la Bucureşti, la 15 februarie 1944: „Poate dă bunul Dumnezeu să veniţi iarăşi Î.P.S. Voastră la Odesa, aţi fi binevenit. Poporul rus cel blând, credincios, vă doreşte, vă aşteaptă, regretă cu lacrimi plecarea Î.P.S. Voastre de la Odesa”.18/
Datorită ultimii sale misiuni din timpul războiului şi evenimentele ce au urmat, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală. Iar aşa-zisele tribunale ale poporu-
lui, instituite în România de către comunişti, îl condamnă în 1946 la moarte, în contumacie. Sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost caterisit de către Sinodul Bisericii în 1950 şi reabilitat de acelaşi Sinod după patru decenii.
Aflându-se în exil, din iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţea- ză pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii, până la 10 august 1964, în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris.

Bibliografie:
1. Anton Moraru, Istoria Românilor, Basarabia şi Transnistria, Chişinău, 1995, p. 367 – 368.
2.Anatol Petrencu, România şi Basarabia în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Epigraf, Chişinău, 1999, p. 142.
3.Pr. prof. dr., M. Păcurariu, Basarabia, Aspecte din istoria Bisericii, p. 121 – 122.
Studiu de istorie a românilor, In honorem Ion Șișcanu, Ed. AȘM, Institutul de Istorie, Stat și Drept, Universitatea de Stat P.B. Hașdeu, Cahul, 2011, p. 239-244
4.Apud: Basarabia desrobită, Bucureşti, 1944, p. 99 – 126.
5.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1049, f. 2 – 3.
6.Nina Negru, Misiunea Ortodoxă Română de peste Nistru,Rev. Destin românesc, nr. 1, 2001 p. 131.
7.ANRM,F 706,inv.1,d 1049, f. 5.
8.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p. 3, f. 454, 536.
9.Ibidem, f. 491.
10.Adrian Nicolae Petcu, Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria, Rev. Dosarele Istoriei, nr. 11, 2002, p. 24.
11.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p.3, f. 491.
12.Ibidem, d. 1049, f. 7.
13.Ibidem, d. 1054, p. 3, f. 454, 459.
14.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1049, f. 2; d. 1054, p. 2, f. 112.
15. ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p. 2, f. 111.
16.Adrian Nicolae Petcu, Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria, p. 21.
17.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p.2, f. 92, f. 127.
18.Colonel (r) Dumitru Stavarache, Elena Istrăţescu, Mitropolit Visarion Puiu la sfârşit de mandat în Transnistria, Revista de Istorie Militară, Bucureşti, nr. 6, 1999,p.22
Apud: Arhivele Naţionale Române, fond. Puiu Visarion, d. 14, f. 95.

Studiu de istorie a românilor, In honorem Ion Șișcanu, Ed. AȘM, Institutul de Istorie, Stat și Drept, Universitatea de Stat P.B. Hașdeu, Cahul, 2011, p. 239-244

19.ANRM, F. 706, inv. 1, d. 1054, p. 2, f. 81, 91
20.Colonel (r) Dumitru Stavarache, Elena Istrăţescu, op. cit., p. 27.

Autor: Protoiereu Dr.Ioan Lisnic

Pilulele contraceptive cresc riscul de imbolnavire de cancer mamar – studiu

Pilulele contraceptive si terapiile de substitutie hormonala au fost de mult asociate cu cresterea riscului de cancer la san, iar acum cercetatorii sustin ca au descoperit si mecanismul care permite hormonilor sexuali artificiali sa influenteze in mod direct celulele mamare, in urma unui experiment realizat pe soareci, informeaza My Health News Daily.

Contraceptivele orale si medicamentele de substitutie hormonala, folosite de femei pentru ameliorarea simptomelor neplacute ale menopauzei, contin un hormon numit progestin. Doua studii anterioare, la care au participat mai mult de 100.000 de femei, au demonstrat ca progestinul este responsabil de cresterea, chiar si de doua ori, a riscului de imbolnavire de cancer la san.

Josef Penninger, cercetator la Institutul de biotehnologie moleculara a Academiei de Stiinte din Austria, si colegii sai au studiat molecula RANKL, care se gaseste in celulele mamare, pentru a descoperi daca aceasta influenteaza riscul de cancer mamar. Cercetarile anterioare realizate de Josef Penninger au dezvaluit ca RANKL are un rol important in reglarea resorbtiei osoase.

Cercetatorii au constatat ca la soarecii tratati cu progestin nivelul de RANKL din celulele mamare a crescut chiar si de 2000 de ori. In aceste conditii, celulele mamare au tendinta de a creste si a se multiplica haotic. Cu cat mai mult se divid aceste celule, cu atat mai crescute sunt sansele de a se dezvolta o mutatie genetica. Daca aceste celule nu mor, in urma deteriorarii ADN-ului, ele se transforma in celule canceroase.

“Aceeasi molecula care controleaza resorbtia osoase se dovedeste a fi veriga lipsa din mecanismul care leaga hormonii de cancerul la san”, a spune Penninger. Astfel, medicamentele care blocheaza molecula RANKL ar putea fi de folos in prevenirea cancerului mamar. De fapt, un studiu aditional a demonstrat ca aceasta ipoteza functioneaza in cazul soarecilor.

Soarecii folositi la cercetare care au primit o anumita doza de progestin s-au imbolnavit de cancer mamar in proportie de 100%. Studiul a aratat ca incidenta bolii scade la doar 10%, dupa ce molecula RANKL a fost inhibata.

Autor: R.M. (sursa)Scris pe 27/10/2010 de provitabucuresti

Gianna Jessen, supravietuitoare a avortului, vorbeste la Queen's Hall, Parliament House, statul australian Victoria | Public speech by Gianna Jessen,

Martor ocular: Generaţia următoare (p. II) by provita

Eyewitness: The next generation (p. II) | Martor ocular: Generaţia următoare (p. II) from provita on Vimeo.

Iarna demografică: Declinul familiei by provita

Demographic Winter: Decline of the Human Family | Iarna demografică: Declinul familiei from provita on Vimeo.

"Terzieri. Città della Pieve. parada istorice.

Prezentare video Asociatia Pro-Vita, Valea Plopului

Cine leagana copilul - 1 din 4

"Lăsaţi copilaşii..." | Film despre mişcarea pentru viaţă (provita) din Romania

Irina Loghin si Alesis - Colinde - Trei Crai De La Rasarit.avi

Ce medicamente "nocive" cunoasteti?

"Aulin este un medicament care poate provoca insuficienta hepatica letala * El se vinde la liber in Romania, desi e interzis in tari precum Spania, Finlanda, SUA sau Japonia
Un medicament extrem de periculos si interzis in tari precum Spania, SUA, Australia, Japonia sau Marea Britanie este vandut fara nici cea mai mica restrictie pe piata romaneasca. Medicamentul Aulin se comercializeaza fara probleme cu toate ca specialistii din domeniu au stabilit ca acesta produce efecte daunatoare si poate provoca chiar si decesul. Mai grav, Aulin este vandut si in formele pediatrice, cu toate ca riscul pentru copii este si mai mare.

Unul dintre cele mai utilizate medicamente in Romania este Aulin. Produs de societatea Helsinn Birex Pharmaceuticals Ltd. din Irlanda si comercializat in Romania de CSC Pharmaceuticals Handels Gmbh din Austria , Aulin este recomandat pentru tratamentul durerii si inflamatiei asociate osteoartritelor, entorselor si luxatiilor, durerilor acute si dismenoreei (durerilor menstruale). Medicamentul, care este disponibil in doua forme farmaceutice, comprimate si granule pentru suspensie orala, apartine unui grup de medicamente denumite antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Asa cum spuneam ceva mai devreme, Aulin se numara printre cele mai cautate si utilizate medicamente in Romania , datorita efectelor sale calmante imediate. Astfel, el poate fi gasit in orice farmacie, fiind achizitionat fara nici un fel de restrictie. Ceea ce nu se stie insa este faptul ca, in mod paradoxal, medicamentul este extrem de nociv, el afectand grav sanatatea oamenilor din cauza substantei nimesulid. Aulin provoaca, conform specialistilor din domeniu, complicatii hepatice si chiar decesul.

Avertisment chiar in tara producatoare

In 1999, o echipa de medici portughezi a publicat un studiu prin care se afirma ca medicamentul Aulin a produs afectiuni hepatice extrem de severe in cazul a doi copii care, in final, au decedat. Tocmai din aceasta cauza, pe 24 martie 1999, Portugalia a decis retragerea de la comercializarea pentru copii a produsului. Trei ani mai tarziu, mai exact in 2002, Finlanda si Turcia au hotarat si ele scoaterea de pe piata a medicamentului Aulin. Cercetarile au continuat si, recent, in urma unui studiu realizat pe parcursul a 16 luni, Agentia Europeana de Evaluare a Produselor Medicale (EMEA) a interzis administrarea acestui medicament copiilor sub 12 ani. De asemenea, Comisia Europeana a Medicamentului a reluat, spre analiza, nimesulidul, in vederea retragerii sale de pe teritoriul intregii Uniuni Europene.

Si Consiliul Irlandez pentru Siguranta Medicamentelor a atras atentia asupra pericolului pe care il prezinta nimesulidele. Autoritatile irlandeze au comandat de curand un studiu pe 9.000 de pacienti, pentru a se evalua, cu exactitate, efectele nimesulidelor. Pana la aflarea rezultatelor, care vor putea fi date publicitatii dupa un timp indelungat, medicamentul a fost suspendat, fiind emisa o avertizare oficiala catre toti doctorii care prescriu retete sa fie "constienti de potentialul nimesulidelor de a distruge ficatul".

Insuficienta hepatica grava

Nimesulidele sunt un grup de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Acest grup de medicamente, dintre care cel mai cunoscut, comercializat si folosit e Aulin, este indicat, de catre numerosi medici si cercetatori, ca fiind cauza unei serioase hepato-toxicitati, primul caz de insuficienta hepatica grava aparand in 1999. Mai multe estimari ale riscului toxicitatii indus de nimesulide, bazate pe un sistem spontan de raportare catre baza de date a Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), arata ca nimesulidele reprezinta cel mai mare factor de risc pentru distrugerea ficatului, in comparatie cu alte medicamente AINS.

Periculos si scump

Pe langa faptul ca produce efecte secundare extrem de daunatoare sanatatii, in Romania , Aulin se comercializeaza la un pret dublu fata de cel cu care se vinde in alte tari din Europa, incalcandu-se astfel Ordinul nr. 612/2002 privind modul de calcul al preturilor la medicamentele de uz uman.

Potrivit actului normativ, pretul se stabileste prin "comparatie cu minimum trei tari din Europa in care medicamentele sunt inregistrate (de regula: Republica Ceha, Republica Bulgaria , Republica Ungara). (...) In situatia in care cele trei tari de comparatie nu sunt edificatoare se vor lua ca etalon de comparatie si alte tari precum Republica Polona, Republica Slovaca, Republica Austria, Regatul Belgiei, Republica Italiana etc". Astfel, conform ordinului, pretul cu care Aulinul este comercializat in Romania trebuia sa fie cel mult egal cu cel practicat spre exemplu in Cehia sau Italia. Lucrurile nu stau insa intocmai. Ba dimpotriva.. Aulin se vinde la un pret mult mai mare decat in Cehia si aproape dublu fata de cel practicat pe piata italiana. Concret, daca in Italia 30 de pastile de Aulin costa 4,43 de euro (adica aproximativ 14,40 RON), in Romania doar 15 pastile se vand cu 16,71 RON (aproximativ cinci euro).

Copii ucisi de nimesulid

De-a lungul timpului, Aulin a facut victime in majoritatea tarilor in care a fost comercializat. Astfel, in Belgia au existat 83 de cazuri de insuficienta hepatica provocata de substanta nimesulid care se regaseste si in Aulin. In Italia au fost semnalate 225 de asemenea cazuri, iar in Elvetia 33. Mai grav, in Portugalia doi copii au murit dupa ce le-a fost administrat medicamentul Aulin.

Pe de alta parte, in New Delhi , India , au existat mai multe acuzatii penale impotriva companiei farmaceutice locale care producea nimesulide, deoarece nu erau indicate avertizari referitoare la potentialele efecte secundare la copii sub 12 ani. Si aceasta tara a decis retragerea medicamentului de pe piata. La fel s-a intamplat cum s-a intamplat in Japonia, Finlanda , Israel sau Sri Lanka .

Iata insa ca in Romania acest medicament se vinde fara probleme si in cantitati uriase. Asta chiar daca fostul presedinte al Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM), dr. Ioan Fulga, a avertizat public, nu demult, ca Aulin a fost interzis in mai multe tari din Europa, deoarece contine substanta nimesulid, care poate provoca, cum spuneam, reactii adverse hepatice severe si chiar moartea. Semnalul de alarma tras de acesta a fost insa ignorat, iar, in continuare, Aulinul poate fi cumparat din orice farmacie din tara noastra. Fara ca pacientii care folosesc Aulin sa cunoasca efectele nocive ale acestuia. Este drept, pe prospectul medicamentului sunt trecute mai multe avertizari despre reactiile adverse pe care Aulinul le provoaca. Ele sunt scrise insa cu litere foarte mici si sunt destul de ambigue. Pe de alta parte, strigator la cer este faptul ca Aulinul continua sa fie comercializat in Romania cu toate ca firma producatoare si cea care il vinde - respectiv Helsinn Birex Pharmaceuticals Ltd. din Irlanda si CSC Pharmaceuticals Handels Gmbh din Austria - recunosc pericolul mortal al acestuia.

Retras in Spania, interzis in SUA

Un studiu stiintific nepublicat mult timp, dar ale carui concluzii au fost disponibile din 2003, releva pericolul extrem pe care il reprezinta nimesulidele si, implicit, Aulin.

Astfel, s-a ajuns la concluzia ca "nimesulidele cresc riscul consecintelor nefavorabile hepatice cu 30% la pacienti care nu au avut niciodata probleme hepatice sau renale". In plus, specialistii au stabilit ca "nimesulidele cresc riscul consecintelor nefavorabile hepatice cu 90% la pacienti care au avut probleme hepatice sau renale". Independent de acest raport "discret", rapoarte similare, dar mai putin categorice, indicand consecintele hepatice posibile ale nimesulidelor, au fost publicate in 1999, de catre Jurnalul Medical Lancet, si de catre Anuarul Farmacoterapiei, in 2002.

In prezent, medicamentul este interzis in Spania, Turcia, Finalnda, Japonia, Israel, Sri Lanka si India Pe de alta parte, trebuie spus ca Aulin nu se poate cumpara in tari precum SUA, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda sau Canada, acolo unde firmele producatoare sau care comercializeaza medicamentul nu au primit aprobarile necesare. Tocmai din cauza reactiilor adverese asupra ficatului pe care Aulinul le provoaca.

In atentia Consiliului Europei

In Romania , dar si in alte tari in care se comercializeaza mari cantitati de Aulin, au existat, de ochii lumii, cateva incercari de a studia, din punct de vedere al efectelor secundare, reactiile pacientilor. In realitate insa, majoritatea incercarilor au fost sponsorizate, finantate sau dirijate de cercetatori asociati firmelor producatoare de Aulin. Drept urmare, aceste asa-zise studii nu reprezinta decat praf in ochii pacientilor si publicului larg, aruncat de producatorii si comerciantii de medicamente.

Numai ca situatia s-ar putea schimba in viitorul nu foarte indepartat, datorita semnalelor de alarma trase de medicii din tarile in care Aulin a fost retras de pe piata si interzis. Datorita acestor semnale, conform procedurii uzuale in tarile europene, problema nimesulidelor a fost supusa dezbaterii Consiliului Stiintific al Consiliului Europei si Comitetului pentru Brevetarea Produselor Medicale (CBPM). Imediat ce CBPM isi va incheia evaluarea, decizia va fi comunicata tuturor statelor membre pentru a fi implementata.

Teste de siguranta, picate

Fiecare medicament trebuie sa treaca doua teste, esentiale pentru lansarea lui pe piata: testul de siguranta si cel de eficacitate. Rapoartele referitoare la efectele secundare serioase ale unor medicamente realizate in tari care au un sistem eficient de supraveghere post-marketing reprezinta un indicator extrem de concludent: nimesulidele si, implicit, Aulin, sunt medicamentele cu cele mai multe "caderi" la testele de siguranta. La inceputul acestui an, dupa moartea unui pacient datorata unei insuficiente hepatice, precum si a altora din cauza ca aveau nevoie de transplant de ficat, s-au mai inregistrat alte 109 de semnalari de reactii adverse ale medicamentelor ce contin nimesulide (66 dintre ele avand legatura cu ficatul). Imediat, oficialii Agentiei Nationale de Medicina din Finlanda au ordonat suspendarea de la vanzare, in 72 ore, a medicamentelor gen Aulin, avertizand, totodata, asupra caracterului urgent si a seriozitatii respectivei masuri. Si in Spania s-au luat aceleasi masuri, ba chiar mai drastice: toate stocurile existente au fost retrase, iar pacientii au fost avertizati sa nu mai foloseasca medicamentele care contin nimesulide. Turcia, de asemenea, a interzis folosirea nimesulidelor. "

Conform Sf. Canoane ale Bisericii, Avortul este o crimă şi un păcat de omucidere

Cei chemaţi la căsătorie nu au voie să împiedice rodul iubirii lor, prin care se răspândeşte viaţa trupească, după porunca lui Dumnezeu: ”Creşteţi şi vă înmulţiţi” (Facere 1, 28).
După 18 zile de la conceperea copilului, încep a fi simţite bătăile inimii fătului, îşi începe activitatea sistemul sangvin. La 7 săptămâni la făt se fixează impulsurile creierului, se formează organele interne şi cele externe: ochii, nasul, buzele, limba. Deja la 12 săptămâni, când se încearcă a i se curma viaţa, fiinţa îşi exprimă dorinţa de a trăi: întoarce capul, strânge pumnii, mimează, găseşte guriţa şi suge degetele.
În faţa agresivităţii, după Jerome Lejeune, profesor francez de genetică, embrionul reacţionează prin reflexe care măresc ritmul cardiac, ceea ce denotă o emoţie intensă. „Nu ştiu dacă embrionul îşi dă seama – zice Lejeune, – dar este evident că el suferă”.
Medicul american Bernard Nathanson a înregistrat cu ultrasunete avortul unui făt de 12 săptămâni. Acest film, intitulat destul de sugestiv – „Strigătul mut”, demonstrează că fătul presimte ameninţarea instrumentului ucigaş, care se apropie ca să-i zdrobească capul, şi se opune prin mişcări violente şi agitate; bătăile inimii lui cresc de la 120 la 200 pe minut, el deschide larg gura ca întru-n strigăt mut.
Descoperiri recente ale embriologiei şi geneticii dovedesc că perioada preembrională de 2 săptămâni, care era considerată o „fereastră” fie pentru întreruperea sarcinii nedorite, fie pentru a experimenta asupra embrionilor, nu există. Deci, dacă viaţa începe odată cu zămislirea, înseamnă că distrugerea unui copil aflat în stadie embrionară este echivalentă cu uciderea unei fiinţe omeneşti.

Convingerea că avortul este o crimă este argumentată solid în Revelaţia biblică
Psalmii spun că viaţa în uter este creată de Dumnezeu şi este cunoscută personal de El: „Că tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele... Nu sunt ascunse de tine oasele mele, pe care Le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea, pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului. Cele nelucrate ale mele Le-au cunoscut ochii Tăi” (Ps. 138, 13, 15-16). La fel în cartea lui Iov, autorul mărturiseşte acelaşi lucru în cuvintele adresate către Dumnezeu: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit... Nu m-ai turnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş? M-ai îmbrăcat în piele şi carne, m-ai ţesut din oase şi din vine, apoi mi-ai dat viaţă şi bunăvoinţa Ta, şi purtarea Ta de grijă a ţinut vie suflarea mea... M-ai scos din sânul maicii mele” (Iov 10, 8-12, 18). „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am sfinţit...” (Iov 1, 5) – a zis Domnul prorocului Ieremia. O idee similară găsim în Epistola către Galateni a Sf. Apostol Pavel: „Dar când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său, Să-l descopere pe Fiul Său întru mine...” (Gal. 1, 15-16).

Complicitatea la avort e complicitate la crimă
Cei care susţin avortul nu-şi dau seama că prin întreruperea sarcinii, care nu este altceva decât omor cu premeditare, se încalcă dreptul la viaţă a unei fiinţe şi se comite păcatul greu de ucidere, se lipseşte viitorul născut de taina Sf. Botez şi nu mai are posibilitate de a se mântui (Ioan 3, 5).
Statisticile arată că, în patru ani, din circa 4.700.000 de femei, 304 au renunţat la avort în anticamera medicului ginecolog, convinse de grozăvia crimei, de gravitatea păcatului.
Între cauzele care determină femeile să recurgă la avort sunt lipsurile materiale, neînţelegerile în familie, atitudinea dură a părinţilor. Cei implicaţi – soţul, care este de acord sau îndeamnă soţia, medicul, asistenţa, părinţii – duc şi ei răspundere pentru săvârşirea acestei crime. Deci, complicitatea la avort este complicitate la omor. Sf. Ioan Gură de Aur îl consideră vinovat de păcatul uciderii şi pe soţul femeii: „De ce semeni acolo unde ogorul are de gând să strice rodul? Acolo unde se săvârşeşte ucidere înainte de naştere? Căci nici pe desfrânată nu o laşi să fie desfrânată, ci o faci ucigaşă de om?... Şi darul lui Dumnezeu îl batjocoreşti, şi legilor Lui te împotriveşti... Şi sălaşul naşterii tu îl faci sălaş al uciderii. Şi femeia care ţi-a fost dată spre naşterea de prunci tu o pregăteşti pentru ucidere?” Sf. Grigore Teologul arată că „cea care leapădă fătul cu voie este supusă judecăţii pentru ucidere”. „Cei care dau medicamente abortive sunt ucigaşi, la fel cea care avortează” (Sf. Vasile cel Mare). Iar medicii, de veacuri dau jurământul lui Hipocrate, prin care mărturisesc: „nu voi da femeii substanţe abortive...

Scopul principal al nunţii creştine este naşterea de copii
Potrivit învăţăturilor teologilor, condamnabil este nu numai avortul, dar se consideră nepermisă „orice acţiune prin care se urmăreşte, ca scop sau ca mijloc, împiedecarea procreaţiei”, care se opune planului divin. Scopul principal al nunţii creştine este naşterea de copii. Şi este un păcat grav, când soţii din interese egoiste refuză intenţionat de a naşte copii. Cu atât mai mult, că o parte din medicamentele contraceptive au efecte abortive. Prin folosirea acestor „medicamente”, la femei se menţine perioada ciclului şi după sarcină şi le permite femeilor, aşa cum se menţionează în reclamele apusene de ştiri, „să avorteze în intimitatea propriilor dormitoare”.

Sf. Canoane despre uciderea fătului
Prima referire la acest delict o întâlnim în canoanele Sinodului de la Anchira, convocat în anul 314. Prin canonul 21 a acestui Sinod s-a hotărât următoarele: „Pe femeile care sunt desfrânate şi-şi omoară fătul şi se îndeletnicesc cu pregătirea mijloacelor de avort, hotărârea de mai înainte le-a oprit până la ieşirea din viaţă, şi această hotărâre se ţine îndeobşte. Dar găsind ceva de a le trata mai blând, am hotărât ca vreme de 10 ani să împlinească în penitenţă potrivit faptelor hotărâte”.
Complicitatea la crimă şi vinovăţia celor implicaţi în astfel de fapte le oglindeşte şi Sf. Vasile cel Mare în canonul 8: „...Prin urmare, şi cele ce dau doctorii de avort ucigaşe sunt şi ele vinovate, şi cele ce primesc otrăvurile, care omoară fătul”. Iar prin canonul 2, Sf. Vasile cel Mare, reluând prevederile canonului 21 al Sinodului de la Anchira, arată şi alte aspecte ale chestiunii: ”Acea care omoară fătul prin meşteşugire, se supune pedepsei uciderii şi la noi nu este după subtilitatea expresiei de făt format sau neformat, căci aici se osândeşte nu numai pentru cel ce se va naşte, ci pentru că şi pe sine s-a primejduit; căci de multe ori mor femeile în acest fel de încercări. Dar, pe lângă aceasta, se mai adaogă şi omorârea fătului, altă ucidere după intenţia celor ce îndrăznesc aceasta. Dar nu trebuie să se întindă pocăinţa lor până la moarte, ci să se primească după un termen de 10 ani, dar vindecarea să se facă nu după timp, ci după chipul pocăinţei”.
Părinţii, care au copii avortaţi, trebuie să se mărturisească la preotul lor, să facă un aspru canon, să facă milostenie, şi mai ales să nască alţi copii în loc.
(Preot Ioan Lisnic, sursa: www.geocities.com)

Marturii: Marturie dupa un avort ... !!!!!!!!!!!

Era luna februarie cand am aflat ca sunt insarcinata...eram inca la liceu ultimul an... i`am dat vestea prietenului mei speram ca-mi va spune sa il pastram .. dar din pacate nu a spus asa...ma obliga intr-un fel..sa fac avort ca suntem prea tineri ca nu avem ce sa ii oferim si alte chestii...intr-un final am acceptat...in schimb nu dupa mult timp am avut o mica cearta si m-a lasat singura ...timpul trecea iar eu aveam 3 luni umblam pe la doctori ma rugam de ei ...dar nimeni nu vroia ... intr-un final am hotarat sa merg la ecograf ... era asa mic si dulce ... un ghemotoc de copilas ...iar o asistenta lauda copilasul ca e perfect sanatos ... ca doamne ajuta...o sa am un copil minunat...nestiind ce vreau eu sa fac...prietenul in care am avut incredere si cu care am fost impreuna un an si ceva...m-a lasat singura...deja simteam cum misca propriul meu copilas in mine ... nu avea stare ... l-am iubit mai mult ca orice...iar a venit ziua in care a aflat mama mea ...m-a dus la spital si m-au internat.. dupa 2 zile mi-au dat ceva pastile(acele pastile intrerup sarcina pana la 6 luni) eu aveam 4 luni jumatate .. mi-a dat prima tura de pastile ... nu simtisem nimic..dupa a doua tura am simtit cum misca foarte tare copilasul meu(se chinuia...era in ghearele mortzii) iar dintr-o data nu am mai simtit nimic...a murit copilasul meu ... a treia serie de pastile ...mi-au provocat contractii...erau tot mai puternice...dupa cateva ore mi s-a rupt apa...si am nascut...am nascut copilul omorat de mine...iar in loc sa fie ca la o nastere...sa-mi dea copilasul in brate sa fiu bucuroasa...ei mi l-au luat...era mic inca...era mic de felul lui c-am cat palma...dar era bine...era fetita mea,alexandra...ingerul meu pe care nu il pot uita si nu il voi uita niciodata...dupa ce s-a intamplat am avut vise in care plangea si ma intreba de ce am lasat-o? de ce nu am tinut-o? mi se sfasie sufletul.Tot ce imi doresc acum mi-as da si viata sa o vad cum ar arata...sau sa o am iar in pantece...dak o pastram acum aveam 7 spre 8 luni.

NU VA UCIDETI COPILASUL ASA CUM AM FACUT EU! acum mi-as da viata sa o vad doar o secunda!

Loredana

Mărturii: Constiinta mea e prea incarcata ca sa ma pot ierta

Citesc marturiile femeilor care au facut avort si nu ma pot opri din plans.Lacrimile imi siroiesc pe obraji,dar nu de acum ,nu de ieri,nu de luni,ci de ani.Sunt atatea ori cand plang de fiecare data cand imi amintesc.Avea 21 de ani si o viata dezorganizata,am ramas insarcinata.Prietenul meu plecase din tara,era imediat dupa 1990 si ne cunosteam de prea putin timp.Sora lui m-a sfatuit sa fac avort,ca si ea facuse si fusese usor.Eram crestina doar cu numele si nu stiam ce aveam sa fac,nu puteam sa stiu ce stiu acum,ce am sa regret toata viata.am ucis!Am avut apoi un alt prieten,pe care l-am cunoscut la scurt timp dupa ce primul a plecat.O alta greseala,era mai mic decat mine ca varsta si nici un viitor dar nu am inteles asta de la inceput.A trebuit sa treaca aproape un an sa-mi dau seama de asta si sa savarsesc inca o crima,a doua crima!Nu stiu de ce ,dar de fiecare data cand ma gandesc,am senzatia ca amandoi erau baieti!Si mi-am dorit atat de mult ca primul meu copil sa fie baiat,pentru ca eu am un frate mai mare,care m-a ocrotit in copilarie si as fi vrut tot asa sa se intample si cu ceilalti copii ai mei,sa fie ocrotiti de un frate mai mare.

Nu stiu daca aceasta marturisire ma poate ajuta cu ceva,constiinta mea e prea incarcata ca sa ma pot ierta,dar poate ca totusi cineva va auzi glasul meu si nu va face ceea ce am facut eu,ceea ce nu voi mai face niciodata.

Fireste ca nu am ramas nici cu al doilea prieten,totdeauna viata traita in pacat duce la o ruptura in sufletele noaste si in viata.Am cunoscut pe urma,cand inca eram cu al doilea prieten,pe cel ce avea sa devina apoi sotul meu.Au trecut 12 ani de casnicie ,cu bune si rele si inca 17 ani de la prima crima si cateva luni in plus dupa aceasta pentru a doua.Doamne ,nu imi vine sa cred ca a trecut atata vreme!Acum catva timp ma gandeam''copilul meu dadea acum examenul de capacitate'' sau''copilul meu putea fi elev de liceu.''Daca lasam primul sa traisca,nu ramaneam insarcinata cu al doilea,iar daca macar il lasam pe cel de-al doilea, nu aveam doua crime pe constiinta,dar o crima sau doua sunt la fel de dureroase,mai ales cand stii ca acele fiinte nevinovate sunt moarte din cauza ta,ca au fost sfasiate in timp ce te rugau cu glas mut si iti cereau protectie,tie,celei care trebuia sa-i protejezi,tie,care erai mai rau ca o fiara,caci si animalele salbatice isi protejeaza puii,tie,careia iti cereau dreptul la VIATA,la LUMINA!Cel mai rau ma doare faptul ca stiu ca sunt amandoi intr-un loc intunecat,lipsit de lumina,ca eu i-am lipsit de lumina,de apa Sfantului Botez,de un nume,de Dumnezeu!As da orice acum sa fiu eu in locul lor,iar ei sa traiasca,sa se bucure de viata,de Dumnezeu si de binefacerile LUI!Mi-as da viata pentru ei acum,cand trebuia sa o dau pe a lor,cand trebuia sa mi-o dau pentru ei!Acum e prea tarziu si nu mi-au mai ramas decat lacrimile si regretul.Un regret adanc si negru,care ma epuizeaza de fiecare data cand plang.Poate ca va ganditi ca 17 ani sunt multi si se poate uita in timp..O ,nu va amagiti cu asta,e tot ata de proaspat sentimentul de vina,sentimentul de pacat,sentimentul de murdarie sufletesca!E tot de adanc regretul,tot mai adanc,cand vad in jurul meu femei insarcinate si copilasi,eu,care iubesc atat de mult copiii,au care mi-am ucis proprii copii!Eu,care nu mai pot intoarce timpul,care nu pot scoate acei copilasi din intuneric,care nu mai pot face nimic pentru ei,daca nu am facut atunci cand trebuia!

Au trecut,asa cum am spus,12 ani de casnicie si multumesc Bunului Dumnezeu,avem tot ce ne trebuie.tot,in afara de copii.Si niciodata nu am simtit lipsa lor asa ca acum,cand am 38 de ani,niciodata nu m-a durut mai mult pentru ce am facut,ca atunci cand vad ca sotul meu inoarce ochii dupa copiii celor din jur,cand il vad ce mult si-ar dori proprii nostri copii!12 ani sterpi si goi,12 ani de sperante,de analize,de tratamente.Si culmea,amandoi suntem perfect sanatosi pentru a concepe un copil.nu numai unul,ci cati ne va da Bunul Dumnezeu!Dar stiu de ce!Dumnezeu ma pedepseste,vrea cat mai multe lacrimi din ochii mei,lacrimi care as vrea sa se prefaca in lumina si caldura pentru locul unde se afla copilasii mei,in care se plang lui Dumnezeu pentru ca nu i-am lasat sa traiasca.

Avem tot ce ne trebuie,dar nu avem copii si casa e goala de fiecare data cand ma intorc acasa!Si ma gandesc ce bucurie as fi avut acum,in asteptarea intoarcerii sotului meu,sa ma pot ocupa de copiii nostri,sa ii mangai,sa ii cert,sa ii alint,sa fiu o MAMA!

In timp ce foste colege sau prietene au cel putin doi copii,eu nu am nimic!Il am doar pe Bunul Dumnezeu pe care IL rog sa ma ierte si ne binecuvinteze din nou cu harul Sau,sa vina o zi in care sa-i pot spune fericita sotului meu:''vom fi parinti'' si sa vad fericirea si in ochii lui dragi,ochii lui care poate au obosit de atata asteptare,el care nu are nici o vina ca nu a fost tata pana acum!Si poate atunci voi simti ca Dumnezeu m-a iertat si ca vrea sa-mi mai dea o sansa,sa dea un sens vietii mele,care e goala fara copii.Caci cine altii aduc bucuria in viata noasta,decat copiii?!

Continui sa sper ca voi fi mama si sa ma rog sa fiu iertata si poate IERTAREA v-a veni intr-o zi,sub forma unui bebelus!

Cred ca am scris prea mult,as vrea sa inchei,nu mai repet sfatul celor care au sustinul viata,care au spus''NU'' avortului,carora le multumesc pentru taria lor si pentru ca nu au facut crima!

As dori doar,in final,sa ma adresez celor care posteaza aceste marturii,daca stiu persoane in situtie dificila,adica sunt insarcinate si nu pot avea posibilitatea de a tine copilul,sunt singure si disperate,sunt prea tinere pentru a fi mame(niciodata nu esti prea tanara,copiii cresc asa de repede si nici nu vei sti cand au trecut anii ,iti vei da seama ca ei sunt bucuria vietii tale!) nu sunt intelese de parinti sau soti,nu sunt sprijinite de cei din jur,as vrea sa le ajut,asa cum pot,cu un sfat,cu bani,cu ajutor de a creste copilul,chiar si cu posibilitatea de a o sustine pe tot impul sarcinii si dupa,de a-i oferi un loc in care sa locuiasca si caldura unei prietene,caldura unei surori care nu a avut sfatul unei surori ce s-o opreasca de a face UCIDERE!Stiu ca va ocupati de acest lucru,stiu ca sunt centre speciale ,sunt asociatii ProVita ,care fac acest lucru,sprijina mamele pana la nastere si dupa,o perioada,dar as vrea sa pot face si eu ceva impotriva crimei,as vrea sa pot salva cat mai multi copii de la moarte,in schimbul celor doua vieti pe care le-am luat si nu numai,in sprijinul tuturor celor care vor sa se nasca si au dreptul la VIATA,la LUMINA,la Bunul Dumnezeu!

Pot fi gasita permanent la aceasta adresa de la care trimit e-mailul, soledad719@yahoo.com. Nu pot da momentan un numar de telefon deoarece plec deseori in afara tarii si nu stiu cand pot fi gasita,dar adresa de e-mail e valida tot timpul si pot fi contactata oricand.Va multumesc.